De ce vei rămâne întotdeauna dezamăgit dacă vrei sa schimbi un om…

Am întâlnit multe persoane care treceau printr-o perioadă mai grea a vieții, la care atunci când mă uitam mă vedeam pe mine însumi puțin mai devreme, aceleași etape, aceleași greșeli, alți oameni…

Primul impuls este: Trebuie să faci asta și asta… sau așa, îți spun eu! Am trecut prin asta…
Cu timpul însă, am învățat o lecție foarte importantă: Oamenii nu pot fi schimbați, pentru că schimbarea vine doar din interior, schimbarea când vine, nu e împinsă pe la spate de altcineva…

Schimbarea se naște din dorința sinceră de a deveni o versiune mai bună a ta, de a fi fericit! 

Discursuri lungi, cuvinte apăsate, nopți nedormite, nimic nu egalează un impuls ce se naște singur în sufletul celui care are nevoie să facă o schimbare…

Toate eforturile ce vor să influențeze cu intenția de a proteja nu fac decât să irosească energiea și timpul ambelor părți.

Munca de convingere este de fapt o luptă, iar o lupta presupune un inamic. Tu vrei să-ți faci un inamic?

Această atitudine este perfecta pentru a pierde un prieten, pentru a spune ulterior – M-ai dezamagit!. Dacă ții cu adevarat la cineva nu incerca să-i bagi pe gât experiența ta de viață.

Daca ții cu adevarat la cineva poți să-i fii alaturi, cel mai greu este de fapt să ai răbdare, să-i spui o părere sinceră dându-i apoi alegrea să facă cum dorește.

Această atitudine este activată de latura părintescă ce renunță la EGO. Ea nu presupune foarte mult efort ci doar câteva cuvinte atunci când persoana respectivă e la nevoie.

Ulterior este tot decizia ta dacă mai vrei să-l lași să facă parte din viața ta, dacă consideri că merită să-i oferi compania. Dacă nu, uită-te pe geam, sunt mii de oameni acolo care vor sa fie descoperiți, nu-ți irosi energia cu unul care nu vrea…  tu nu ai datoria să salvezi pe nimeni, decât pe tine…

Nu da sfaturi cu așteptări, nu da nimic în viața asta cu așteptări. Ai 99% șanse să fi dezamăgit!

Crina Popescu