Prima campanie comerciala creata în A.I din Romania - predictiile viitorului - o noua era a fotografiei

Bun venit în viitor. Un loc în care fotografia și arta in general, vor fi rezultatul a doua forme de inteligenta: Omul și inteligența artificială.

În ultimul an s-a dezvoltat enorm acest segment și au apărut mii de software-uri care folosesc această tehnologie. Însă câteva dintre ele generează imagini excepționale: Midjourney, ChatGPT, Dall-E3, Adobe Suite.

Astfel, noi ca artiști, indiferent în ce domeniu lucrăm, avem posibilitatea de a folosi cea mai puternică unealtă tehnologica descoperită până acum - A.I-ul.

Și este foarte important să rămână așa, o unealta, să evoluăm și să creștem la randul nostru, sa ramanem deasupa ei le finalul zilei.

Ce vreau sa spun de fapt?

Că ne confruntăm cu cea mai mare provocare a generației noastre. Este un salt tehnologic la fel de mare precum cel de la fotografia pe film la DSLR-uri.

Ne este încercată puterea de adaptare la un nou nivel. Brand New Revolution. Fotografia asa cum o știam in 2023 nu va mai fi. Artiștii pot rămâne artiști, dar cei care vor să și trăiască din arta lor, au nevoie de update.



Ce facem noi fotografii de profesie?

A invata este cuvântul în jurul caruia gravitează succesul. Suntem în poziția în care deschiderea spre învățare va face diferența între succes și umbră totală. 

Însă nu mă refer la ideea de a învăța un lucru și a-l pune pe repeat pentru tot restul vieții. Acela este trecutul, așa arătau viețile strămoșilor noștri. Viitorul este învățarea continuă. 

Prima campanie comercială creată în AI din Romania - predicțiile viitorului - O nouă eră a fotografiei fotografie de produs crina popescu fotograf bucuresti profesional cosmetice lux

Vă spun asta pentru că eu am petrecut ultimii ani învățând: fotografie, editare, marketing, public speaking, dezvoltare personala/financiara, parenting. M-am dus la toate cursurile care mi-au atras atenția. Am investit la fel de mult în echipamente cum am investit și în mine. Sunt atât profesor cat si elev, iar Netflix-ul meu este Masterclass.com - e mai scump aici, dar merită.

Ti-am dezvăluit secretul meu, acum hai sa vorbim despre viitorul nostru 

În momentul acesta putem spune că totul este posibil. Este fascinant și înfricoșător în același timp. Orice imagine ai în minte se poate transpune în realitate în cel mai artistic mod. Michelangello abia așteaptă să ti-o picteze, trebuie doar să știi cum să i-o spui în cuvinte. Acesta este A.i-ul. Apoi, fotograful/editorul va introduce toate elementele pe care vrei sa le transpui din realitate. O va ajusta exact asa cum îți place tie. Bun venit in lumea tuturor posibilităților.

Prima campanie comercială creată în AI din Romania - predicțiile viitorului - O nouă eră a fotografiei fotografie de produs crina popescu fotograf bucuresti profesional cosmetice lux

Toate imaginile prezente în acest articol sunt integrări în A.I pentru campania de Craciun mygeisha.ro

Prima campanie comercială creată în AI din Romania - predicțiile viitorului - O nouă eră a fotografiei fotografie de produs crina popescu fotograf bucuresti profesional cosmetice lux

Împreună vom revoluționa modul in care arată fotografia. Vom inventa stiluri noi, vom rescrie regulile pentru un nou univers creativ.

Fie ca ești entuziasmat sau speriat de ceea ce urmează…

I have only one advice for you: keep learning & growing.

Iar dacă ești fotograf și vrei să înveți această tehnică te invit la un Masterclass 1 la 1 alături de mine în studio.

Crina Popescu